revolta industriala

Suntem programati sa urmam un algoritm. La 7 trezirea, la 8 imbarcarea, la 9 suntem in fata unei benzi rulante care ni se arata intr-o forma sau alta. La 13 ne alimentam, la 14 ne reapucam sa urmam o procedura tip, la 18 ne imbarcam din nou si ne retragem la garaj. Suntem prea obositi ca sa mai citim, suntem prea cu capul patrat de ceea ce s-a intamplat la uzina incat sa mai socializam; ne reconectam ca sa avem impresia ca traim. Lista prioritatilor se reduce la nevoile imediate,; curiozitatea intelectuala se atrofiaza; socializam absenti in intalniri in care coordonatele geografice sunt irelevante, fie ca e o distanta de cativa metri fie ca e cineva de pe partea cealalta a planetei, traim cu impresia ca noi comunicam, ca transmitem si receptam. Ne grabim sa intram instarea de somn pentru ca a doua zi sa revenim cu bateria incarcata, la ora 7, in constientul oferit de prezent si la 9 sa ne mecanizam, sa devenim unelte care manipuleaza instrumente sau alte unelte. Uitam ce inseamna o privire de om, doar asa transformata in pixeli, uitam ce inseamna caldura trupului altui om, nu ne mai amintim cum e sa iubesti neconditionat si sa fii rasplatit la fel, uitam sa ne miram la lucruri noi, tocam informatie fara relevanta Pentru noi insine, doar ca sa dam click pe reclama care ne vinde la suprapret ideea ca suntem completi folosind acel produs. Uitam sa fim oameni care se indoiesc, urmam ordine si nu cantarim sfaturi, devenim un oricare oriunde. Suntem masini singure, abandonate in hale reci si singurul nostru scop e sa fim bagati la 9 in priza, si singura speranta ramasa e ca cineva sa ne revopseasca, sa ne reinvesteasca cu o alta culoare creindu-ne iluzia ca suntem doriti, ca am progresat si ca sub noi nu se mai afla nici o intrebare, totul e lamurit conform procedurii, dotul e clar, daca te impotmolesti, consulti manualul. Suntwm masini pe care nu le mai impresioneaza nimic altceva decat propriul succes care ne poate fi luat oricand printrun gest grafic al pixului, ne e frica de rugina si ne inspaimantam, inca, la gandul ca intr-o dimineata cineva va uita sa ne bage in priza sa .